Sari la conținut

Umblăm încet, ca într-un cimitir fără pietre. Ea are toată încrederea în Conducătorul Statului și în toate acțiunile lui de ordin intern și extern, care a pus țara la adăpost de riscuri și conflicte armate. Am luat bani pentru asta.

La această cifră, istoricul mai adaugă încăcare sunt victimele masacrelor naționaliștilor de dreapta, plus încă 50 masacrați în ariile aflate sub controlul republicanilor. Se mai pot adăuga încă de victime ale dictaturii lui Franco [12]care a urmat războiului civil.

Nici nu văzuseram armata. Astea au fost zvonurile. Afişele au apărut în cursul zilei de vineri şi toboşarul spre prânz tot vineri. Şi atunci când au făcut percheziţia şi prietenii mei erau aproape. Dar în clipa în care am văzut că pe perete scrie aşa…. Fără nici o jenă, în mod intenţionat ni se spunea aşa. Eram jidani, nu mai eram oameni normali, nu mai eram evrei sau, cum aveam noi impresia că suntem, cetăţeni români de religie mozaică. Aşa rămăseserăm de pe timpul Austro-Ungariei. Nu, eram jidanii.

Asta era vineri spre prânz. Nu au voie să ia nici un ban. Banii trebuie lăsaţi la Banca Naţională. Nici un fel de bijuterie. Primul lucru pe care l-a făcut mama a fost să ne trimită la baia publică. Duceţi-vă şi faceţi baie ca să plecăm curaţi de acasă. Acesta a fost primul gest. Apoi s-au dus şi ce să știi despre întâlnirea unei femei evreiești şi tata la baie.

Şi a fost ultima baie caldă. Nici n-am ştiut de ce să ne apucăm. Cum spui bunicilor? Ea nu vedea, era oarbă. Ce să mai vorbim! Nimeni n-a ştiut de ce să se apuce. Chiar în acea ce să știi despre întâlnirea unei femei evreiești a început o fugăreală. Eu azi noapte am vorbit cu dumneavoastră într-un semisomn şi am avut un somn atât de neliniştit trei ore, încât la ora patru am luat al doilea somnifer ca să mă liniştesc.

Vreau să spun că n-am trecut încă peste asta. Am atât de multe cărţi despre tot ce s-a întâmplat în perioada aceea în România şi în afară de România. Obsesiv am cumpărat cărţile acestea. Sunt unii care au vrut total să uite.

Nu, eu obsesiv le-am cumpărat şi citit. Eu mi-am făcut cel mai mic bagaj. Fiecare şi-a pus ce dorea să-şi ia. Printre altele am luat jurnalul care era nou, nud.

Îl căpătasem de ziua mea în 11 septembrie. Pe băiatul acela îl cunoscusem când evreii au fost luaţi ostatecii, într-un fel. În timpul verii lui gospodarii, oamenii cât de cât mai de vază din Câmpulung, au fost ţinuţi ostateci.

Veneau noaptea să doarmă acasă. În casa unui evreu stăteau domnii şi jucau dominou şi cărţi şi le duceam mâncare. Era, cum s-ar zice, de formă. Îl ştiam şi înainte, dar el era un elev cu un an, doi mai mare decât mine. Tatăl lui era învăţator de ebraică venit din Maramureş. Era mai sărăcuţ pe scara socială.

speed ​​dating în delhi profile de profil bune

Dar m-am împrietenit foarte bine cu el. Era un om de mare valoare. Noi nu prea avem bagaje. O să vă ajutăm. Să vedem poate mergem împreună. Jurnalul l-am pus intenţionat, dar am pus şi balada lui Ciprian Porumbescu, transcripţie pentru pian, apropo de patriotism.

evenimente de întâlniri de viteză în portland sau dating 1d

Am pus numai lucruri noi. De unde aveam lucruri noi? Eu am fost logodită câteva luni în anul acela şi mama s-a gândit că o să mă mărit şi mi-a cumpărat un fel de trusou. Încât aveam lucruri absolut noi nepurtate şi astea ne-au ţinut de cald, pe astea le-am putut vinde foarte bine.

Lucruri pe care nici n-am apucat să le mai port. Am pus câteva rochiţe pe care le iubeam şi aveam bagajul cel mai mic.

Era un rucsac destul de mare, dar mai mic faţă de cele ale celorlalţi pentru că sarcina mea — ne-am împărţit sarcinile — a fost să am grijă de bunici. M-am dus să le fac şi lor un fel de rucsacuri, de saci mai mult pentru ei. Ce puteau ei duce?! Acolo a fost cumplit — despărţirea lor de casă. I-am adus la noi ca să fim împreună. Tata a început să dea din magazin marfa. Şi au şi venit oamenii ostentativ.

Noi n-am văzut nimic

N-au furat, am dat noi. În mod special maşina de cusut a mamei am dat-o unei vecine şi după război tata a luat-o înapoi — era o nemţoaică rămasă în Câmpulung. Şi pianina — n-am avut pian cu coadă — la alt vecin.

Să fie vremea unei confruntări cu propria istorie? Mergem printre lespezi de piatră, pe pământul ud, umblat de zeci de pași în ultimele zile. Fotografiem monumentele răsturnate: unele au rămas întregi, altele s-au sfărâmat în două sau trei bucăți.

Restul… N-am dat nici cheile că nu ni le-au cerut. S-a spus de bani. Nimeni n-a cerut să te duci la Banca Naţională. Buletinele le-am aruncat, că nu ni le-au cerut. N-au făcut o listă: ăştia vor merge. Absolut nepregătit.

Meniu de navigare

Singurul lucru organizat a fost din partea Comunităţii, care împreună cu un brutar la gară a împărţit pâini evreilor. Vagoanele erau vagoane de vite, pe care oamenii le-au curăţat.

steaguri roșii pe care le întâlniți un ratat datând o înțeles de fată

Erau cu balegă de cal şi de vaci. S-au curăţat cu paie şi a durat duminică cam trei, patru ore această îmbarcare. N-am mers cu căruţa. Unii au luat cărucioare de mână şi au pus bagajele. Duminică veneau oameni de la ţară.

Nu era zi de târg, dar veneau foarte mulţi la joc. Era un loc special lângă bunici care se chema joc. Mă rog, erau oamenii veniţi la biserică. Bine le face, bine le face. Gata, nu mai eram fetele lui Korber, fetele grase şi frumoase cum se spunea. Şi în tren nici un fel de organizare. Cum s-a nimerit. Oamenii nu vroiau să urce de bunăvoie. Adică aşteptau. Era o aşteptare, vă închipuiţi. Am fost aproximativ 40 în vagon. Era destul de mare înghesuiala. Erau 40 de oameni acolo!

Exista un geam zăbrelit, dar uşa a rămas deschisă. Tot drumul n-au fost închise uşile. Pe bunici i-am aşezat pe valize. Am nimerit cu Bondy şi cu familia lui Bondy mai avea o soră, un frate şi părinţii lui în acelaşi vagondar şi cu nebuna satului şi cu un copil invalid într-un fotoliu rulant, într-un cărucior. Şi era o gălăgie!

În primul moment era o zăpăceală teribilă. Aveam ceai luat cu noi, mâncare, lămâi poate se face rău cuiva, zahăr, nişte salam. Toată lumea îşi făcuse [provizii].

Dar pentru câtă vreme poţi să faci?! Trenul a mers extrem de încet. Prima haltă a fost la Cernăuţi. Dar asta a fost după o zi. Câmpulungul e la o distanţă de patru ore faţă de Cernăuţi. Dacă mă gândesc nu s-a oprit deloc trenul.

datând un tip în închisoare tatuaj online dating

Cum a mers? Înapoi, înainte? A mers şi înapoi şi înainte? Nici acum nu ştiu cum. Dacă în primul moment a fost groaznic, am fost conştientă de gravitatea situaţiei abia atunci când am vrut pipi prima dată. Bărbaţi, femei, Bondy, tata, mama, bunicii.

Şi bunicii au vrut. Luaseră părinţii mei o oală de noapte pentru bunici. Dar cum? Dar până la urmă…Bărbaţii se duceau la uşa vagonului şi făceau din mers. Dar femeile?

Şi atuncea a dispărut ruşinea. De atunci n-am mai fost om. Nu că-s ruşinoasă. Nu-i vorba de ruşine aicea, dar gândiţi-vă şi dumneavoastră. Eu am văzut până atuncea: veneau femeile de la ţară să aducă lapte. Li se întâmpla să aibă o nevoie, o urgenţă. Se aşezau lângă un gard. Multă lume nu purta chiloţi. Făceau la margine de drum. Dar aici? Nici la margine de drum nu se putea. Peste altul? În borcan? Nu nimereşti. În oala bunicilor? Da, în oala bunicilor. Da, dar pentru asta trebuie să-ţi tragi jos chiloţii.

Account Options

Şi atuncea am mâncat, am urinat, am făcut toate nevoile omeneşti în acelaşi loc în cele trei zile de mers cu trenul. La halta din Cernăuţi, unde am stat multă vreme — nu mai ţin minte cât —, am coborât şi am făcut lângă tren.

După aceea iar ne-au urcat în tren. De pe drum ţin mine o scenă absolut absurdă. Aveam un pardesiu. Fiind şi toamnă, am luat un pardesiu şi un basc cu mine. Aveam mănuşi din piele foarte frumoase în buzunar. O mănuşă [o aveam] pe mână şi pe cealaltă din greşeală am aruncat-o jos. Şi am vrut să mă arunc să-mi iau mănuşa. Cum să pierd o mănuşă?! Te arunci din tren? Ştiţi, totul era absurd. Între timp copilul plângea.

Nebuna a făcut o criză de epilepsie. A fost…Bunicii plângeau. Bunicul îşi făcea rugăciunea. Alţi evrei făceau rugăciunea de seară. Totul, totul… Eu mă ţineam cu Bondy de mână. Din când în când ne sărutam. Mâncam ceva. Şi au trecut trei zile. Şi dacă da, de cine? Eu am stat numai într-un vagon.

În orice caz, de spus să urcăm în tren ne-au spus soldaţii români şi când am coborât tot soldaţii români erau. Dumneavoastră vă daţi seama? Şi Atachi era pe malul Nistrului vizavi de Moghilev. Atachi fusese probabil o localitate locuită şi de evrei.

Ultimele Articole

Era o localitate complet distrusă, cu case fără acoperiş, fără pereţi, unele cu trei pereţi, cu doi pereţi. Pereţii mânjiţi cu sânge, fără garduri. Şi Dumnezeu are grijă când — era şi toamnă — omul e la necaz să mai şi plouă.

Data şi locul interviului: 31 octombrieBucureşti Interviu realizat de Cosmina Guşu Şi în visele mele şi în coşmarurile mele apar şi acuma bunicii care îmi strigă: Unde eşti, Mimi? Miriam Korber-Bercovici s-a născut în într-o familie de meseriaşi din Câmpulung. Numele tatălui, absolvent al şcolii de tinichigerie din Viena, se găseşte şi astăzi înscris pe acoperişul a două biserici din Câmpulung. În octombrie este deportată împreună cu familia sa în Transnistria lagărul Djurin.

Basarabia era renumită pentru noroi. Era un noroi când am coborât pe malul Nistrului! Şi era şi frig.

Fiecare şi-a căutat cum a putut un adăpost în trei pereţi. Totuşi să nu te bată vântul. Ne-am căutat şi noi un adăpost cum făceau toţi. Şi la Atachi am petrecut câteva zile. Nu v-aş putea spune câte zile. Ştiu că la Atachi eram deja plină de păduchi. Ultima dată făcusem baie şi mă spălasem vineri, dar mergând cu oameni obişnuiţi, care probabil că au avut păduchi unii şi nespălându-ne atâtea zile, eram deja cu păduchi.

Eu aveam cozi foarte lungi, de două ori în jurul capului, ştiţi, aşa rotunde, cum poartă nemţii. Soră-mea avea părul foarte creţ şi nu putea să-şi facă cozi. Şi ne-am spălat în Nistru în frig.

Nu ştiu dacă am avut gaz, dar ştiu că mama m-a uns cu ceva pe cap. Cred că cu gaz. Miroseam a gaz şi păduchi mai departe aveam. Am stat câteva zile acolo. Am scris în jurnal că în prima noapte a fost cumplit. A înnebunit farmacistul Câmpulungului. Săracul era un om aşa de gras, voinic, frumos. Cum de m-au scos din casa mea?

România Pe urmele evreilor în Bucovina Înainte de război, în România, trăiau aproape de mii de evrei. După Holocaust şi după război, au mai rămas doar jumătate.

L-au legat soldaţii de un copac şi l-au împuşcat. Acesta era farmacistul Garay. Era de fapt un evreu maghiar, avea şi accent. Am auzit că şi un doctor Hammer a murit. Noi eram împrăştiaţi pe mal în casele acelea. În unele locuri erau evrei din alte părţi veniţi, evrei din Edineţ care scăpaseră şi care erau absolut fără haine, fără nimic, în cârpe înveliţi şi nu aveau ghete. Noi eram bogaţi pe lângă ei. S-a zvonit că se vor căuta banii şi că trebuie schimbaţi. V-am spus cum a pus tata banii.

Atunci tata, noaptea, ca să nu vadă alţii — vorba vine, totul era la vedere — a scos magiunul într-o oală, a scos capacul dublu dintr-unul dintre vase şi toţi leii aceia, pe care i-am spălat cu apă din Nistru pentru că se infiltrase ce să știi despre întâlnirea unei femei evreiești. Am încercat să-i uscăm şi i-am schimbat în ruble.

Pentru o rublă trebuia dat 40 de lei. Când am ajuns la Moghilev rublele nu mai circulau. Circulau numai mărcile. Mărci de software nakshara se chemau.

Şi am pierdut jumătate din ce am avut deodată. Noi mai aveam, alţii n-aveau nici ce să schimbe. Frământări, îngrijorări și nemulțumiri: Scumpirea vieții este unul din capitolele cele mai principale și poate singurul care produce astăzi îngrijorări și nemulțumiri în rândurile populației.

Se resimte tot mai mult lipsa de vite de tăiat, care sunt înlocuite numai cu miei, însă nici aceștia nu se vând în cantitate suficientă, care să acopere necesitățile de hrană a populației și armatei, care, în ultimul timp, s-a aglomerat și mai mult în circumscripția noastră. Prezența trupelor germane: Trupele germane au fost primite cu foarte multă bunăvoință de populație și se poate spune chiar cu entuziasm.

Comerțul: Ritmul comerțului hușean din această lună este și mai în scădere față de luna trecută. O cauză căreia se datorește ritmul scăzut al comerțului din orașul nostru este faptul că în majoritate negustorii din orașul nostru sunt evrei și față de timpurile critice prin care trecem nu se mai aprovizionează, fie din teama evenimentelor, fie că nu au de unde.

Miriam Korber-Bercovici: Interviu – INSHR

Evreii au fost astăzi strânși și în marea lor majoritate internați [reținuți în sinagogile din oraș - n. A rămas un număr extrem de mic din cei considerați ca absolut indispensabili pentru bunul mers al comerțului și al diferitelor întreprinderi și în plus cei cu infirmități serioase.

Faptul internării evreilor a făcut o profundă impresie în rândurile familiilor acestora care au rămas acasă și a întărit în același timp convingerea populației românești că în curând chestie de zile vom avea evenimente internaționale foarte importante, poate chiar război. Singura sinagogă care mai există azi e cea a croitorilor, ridicată în și ascunsă acum între niște blocuri din centru. E o clădire sărăcăcioasă cu obloane albăstrii și pereți roz, mâncată pe-alocuri până la tencuială, dar cu camere de supraveghere pe la colțuri.

Primii evrei s-au stabilit în Huși pe la Populația evreiască din oraș s-a risipit după ce-a îndurat, pe rând, abuzurile și chiar crimele regimului legionar, ale celui antonescian, apoi confiscările și naționalizările din perioada comunistă.

Până să se pună în mișcare mașinăriile grele cu care istoria trece peste oameni, părinții Eticăi Herșcovici 81 de ani aveau o prăvălie în oraș.

Era doar o fetiță când au venit legionarii, dar îl ține pe minte pe bărbatul acela cu cămașă verde și pistol care le luase în primire magazinul. Într-o zi, mama a trimis-o pe Etica să încerce să ia un fișic de bani de la tejghea, din banii munciți ai familiei: s-a gândit că dacă legionarul o prinde și o vede micuță și frumușică n-o să-i facă nimic.

M-a luat de rochiță, m-a săltat și mi-a spus: «Hai, pleacă, asta nu mai e casa ta! Aveau de mâncare niște brânză mucegăită. Îl cunoștea pe tata, și tata era în lagăr. Tata a spus: «Așa au fost timpurile». Și a acceptat să-l lase să intre în magazin pe cel care l-a dat afară din casă și l-a amenințat cu pistolul.

Astea-s amintirile. Îi aducea aminte de fetița lui de-acasă, pe care-o chema Erika. Când au venit rușii, înbombardamentele s-au întețit, iar străzile din centru au ars și s-au umplut de cadavre, pășeau printre nemți morți. Tancurile rusești călcau peste ei. Ne povestește toate astea din ușa apartamentului său, într-o scară întunecată de bloc, aproape de primărie.

Își cere scuze de ce se întâlnește online nu ne poate primi în casă, dar nu știa că venim și nu e pregătită de oaspeți. Lângă ea e fiica ei, Sorina 58 de anicare are o problemă cu picioarele și merge greu.

Au aflat ce s-a întâmplat la cimitir din presă: președintele organizației, Costache Clim, a trecut pe la ele pentru plata cotizației, dar n-a suflat un cuvânt despre monumente, deși el sigur știa pe-atunci, cred femeile. Al tatălui e cu fața în sus.

De ce să mint? Fiecare în sufletul lui, în casa lui, poate comentează. Dar mie personal, nu. Drumul meu era de la serviciu acasă și înapoi, am lucrat la stomatologie. Ce să știi despre întâlnirea unei femei evreiești venit apoi la ea și și-a cerut scuze. Pe internet, poziționările sunt însă mult mai dure. Măsurile luate de Guvern sunt primite și privite cu toată încrederea de către populația românească, care vede în toate aceste măsuri grija și străduința conducătorilor de a face pe ce să știi despre întâlnirea unei femei evreiești român să se bucure de o viață mai bună.

Populația evreiască însă consideră că toate măsurile ce se iau în contra lor sunt dictate numai de către conducătorii germani și toți evreii trăiesc clipe de groază, deoarece viitorul ce le stă în față nu le surâde deloc, ci tocmai din contra, își dau seama că problema evreiască va fi rezolvată acum definitiv și radical și desigur nu în favoarea lor. Ne sfătuiește totuși să-l sunăm pe Avram Aronovici, care are 90 de ani și locuiește acum în Israel, la Netanya, un oraș aflat la 30 de kilometri de Tel Aviv.

S-a mutat acolo acum 22 de ani, după ce locuise toată viața în Huși. Din anii până în a lucrat la legume-fructe, apoi a fost contabil-șef la primărie până imediat după Revoluție.

ce să spun cuiva pe care îl întâlniți bar kick speed ​​dating

Ultima dată a fost la Huși acum trei ani: e bolnav cu inima, iar fiica lui e medic și nu-l mai lasă să plece la drum lung. Vrea totuși să mai vină. Ne spune lucruri știute: execuțiile s-au întâmplat undeva pe drumul dintre Huși și Pogănești și că s-a ridicat un monument în memoria victimelor. Vorbim despre ce s-a întâmplat cu cimitirul. A urmărit toate știrile pe subiectul ăsta - are trei televizoare în casă, dintre care două sunt permanent pe posturi românești - și s-a cutremurat. A văzut că monumentul tatălui său e la pământ, în timp ce al mamei e încă în picioare.

Aronovici a intrat la școală în Ridicați-vă în picioare! Erau copii, între care și el. Nu s-au întors prea curând. Au un vin extraordinar.

Cine-o să bea la București o să ia adresa să se ducă la Huși. Toți evreii din oraș, între 15 și 60 de ani, au fost fie evacuați din oraș, fie internați într-un lagăr din oraș, unde sunt ținuți sub pază polițienească. Starea economică: a început treieratul grâului și al celorlalte păioase, care se execută într-un ritm accelerat. A fost ultimul evreu din oraş care a ştiut să citească rugăciunile în limba ebraică.

O dată ce să știi despre întâlnirea unei femei evreiești el a murit şi slujba din sinagogă. La 33 de ani l-au ridicat de acasă Câteva clipe mai târziu, Melanie Mehler face un pic de curăţenie la mormântul soţului şi al părinţilor, apoi aprinde lumânări.

Luat din casă, sănătos, ridicat şi băgat in vagoane. Cele două doamne vorbesc despre cumpărăturile lor şi despre reţete de gătit. Nici un vecin nu prea ştie ce i s-a întâmplat lui Melanie Mehler. Dar să nu uităm că, înaintea lor, Maury Povich și Connie Chung erau cuplul fierbinte și greoi iudeo-asiatic din lumina reflectoarelor. În acest hub vorbesc cu trei cupluri formate din Baieti evrei si femei asiatice.

Ei răspund la întrebări despre întâlnirea punctelor fierbinți, problemele culturale și perspectivele lor despre modul în care întâlnirea, căsătoria și problemele familiei se reunesc în situația lor unică Jasian.

David și Ivy, amândoi 23 de ani și întâlniri din New York Cum se întâlnesc? Din moment ce cercurile lor culturale și familiale sunt diferite, cum se întâlnesc? Adesea, este într-un cadru educațional. David afirmă că, "Școala medicală este un loc popular. Școala de medii este plină de viitorii medici evrei și chinezi.